Parfumuri de Oud
Pășiți în universul parfumurilor din Orientul îndepărtat! Parfumurile cu Oud sunt dulci, echilibrate și misterioase. Compozițiile lor îmbătătoare dau impresia de originalitate și de lux. Lemnul de oud provine din cei mai rari arbori din lume, cu vârste care ating și 300 de ani, ale căror uleiuri esențiale au câștigat în lume o importanță culturală și religioasă încă de la începutul civilizației antice. Sunt deosebit de importante, nu numai în parfumerie, ci și ca accesoriu în meditație sau pentru inducerea unui sentiment de liniște sufletească.
Caracterul aromei de oud:
Aroma de oud este de o complexitate mistică, cu acorduri de mosc, de tămâie și de fum, îmbogățite cu tonuri de miere amară și de mentă zdrobită.
Cum se obține aroma de oud:
Uleiul volatil se extrage din arborele de Aquilaria sau Agarwood. În momentul în care lemnul de agar este atacat de o ciupercă parazită, arborele secretă o sevă plăcut parfumată. Seva este distilată la abur, rezultând mult apreciatul ulei de oud, care este apoi maturat în butoaie.
Uleiul de oud este denumit și „aur lichid“, cea mai fină esență de oud fiind mai costisitoare decât prețiosul metal galben. Porniți într-o călătorie olfactivă spre îndepărtatul Orient, pe aripile acestei arome de lux, descoperind parfumul de oud ideal! Învăluiți-vă într-o aromă îmbătătoare și de lux. Parfumul de oud ideal pentru voi vă așteaptă la notino.ro!
- Alexandre.J 2
- Armani 1
- Atelier Cologne 1
- Atkinsons 1
- Boucheron 1
- Byredo 1
- Calvin Klein 1
- Chopard 1
- Creed 1
- Eutopie 1
- Gucci 1
- Issey Miyake 1
- John Varvatos 1
- Juliette has a gun 1
- Kelsey Berwin 1
- Lancôme 1
- Mercedes-Benz 1
- Robert Piguet 1
- Swiss Arabian 2
- Ted Lapidus 1
- Van Cleef & Arpels 1
- Versace 1
- Viktor & Rolf 1
- Yves Saint Laurent 1
- Pentru bărbați 20
- Pentru femei 16
- Unisex 10
PromoțieLivrare gratuităIssey Miyake Nuit d'Issey PolarisEau de Parfum pentru bărbați 100 ml
419 RON419,00 RON / 100 ml
PromoțieLivrare gratuităGucciIntense OudEau de Parfum unisex 90 ml
399 RON443,33 RON / 100 ml
Livrare gratuităSwiss ArabianShaghaf OudEau de Parfum pentru bărbați 75 ml
184 RON245,33 RON / 100 ml
Livrare gratuităYves Saint LaurentM7Eau de Toilette pentru bărbați 80 ml
254 RON317,50 RON / 100 ml
Livrare gratuităSwiss ArabianShaghaf Oud AbyadEau de Parfum unisex 75 ml
184 RON245,33 RON / 100 ml
Livrare gratuităJuliette has a gunMidnight OudEau de Parfum pentru femei 100 ml
342 RON342,00 RON / 100 ml
Livrare gratuităVan Cleef & ArpelsCollection Extraordinaire Precious OudEau de Parfum pentru femei 75 ml
504 RON672,00 RON / 100 ml
Livrare gratuităChopardOud MalakiEau de Parfum pentru bărbați 80 ml
335 RON418,75 RON / 100 ml
Livrare gratuităCreedRoyal Princess OudEau de Parfum pentru femei 75 ml
1.049 RON1.398,67 RON / 100 ml
Livrare gratuităVersacePour Homme Oud NoirEau de Parfum pentru bărbați 100 ml
356 RON356,00 RON / 100 ml
Mercedes-BenzMercedes Benz Le ParfumEau de Parfum pentru bărbați 120 ml
196 RON163,33 RON / 100 ml
Livrare gratuităRobert PiguetOud DeliceEau de Parfum unisex 100 ml
638 RON638,00 RON / 100 ml
Livrare gratuităBoucheronLa Collection Oud de CarthageEau de Parfum unisex 125 ml
541 RON432,80 RON / 100 ml
Livrare gratuităAlexandre.JThe Collector: Golden OudEau de Parfum unisex 100 ml
458 RON458,00 RON / 100 ml
Livrare gratuităAlexandre.JThe Collector: Zafeer Oud VanilleEau de Parfum unisex 100 ml
458 RON458,00 RON / 100 ml
Livrare gratuităByredoOud ImmortelEau de Parfum unisex 100 ml
783 RON783,00 RON / 100 ml
Livrare gratuităJohn VarvatosOudEau de Parfum pentru bărbați 125 ml
431 RON344,80 RON / 100 ml
Livrare gratuităAtkinsonsHer Majesty The OudEau de Parfum pentru femei 100 ml
675 RON675,00 RON / 100 ml
Kelsey BerwinMidnight OudEau de Parfum pentru bărbați 100 ml
113 RON113,00 RON / 100 ml
Ted LapidusOud BlancEau de Parfum unisex 100 ml
182 RON182,00 RON / 100 ml
Livrare gratuităEutopieNo. 7Eau de Parfum unisex 100 ml
604 RON604,00 RON / 100 ml
Livrare gratuităViktor & RolfFlowerbomb DewEau de Parfum pentru femei 30 ml
203 RON676,67 RON / 100 ml
Livrare gratuităLancômeLa Vie Est Belle IntensémentEau de Parfum pentru femei 100 ml
630 RON630,00 RON / 100 ml
Livrare gratuităArmaniCode Absolu GoldEau de Parfum pentru bărbați 110 ml
403 RON366,36 RON / 100 ml