Regulament privind reclamațiile – Livrarea coletelor
1. Dispoziții introductive
- Prezentul Regulament privind reclamațiile detaliază relația dintre Notino, s.r.o., cu sediul în Londýnské náměstí 881/6, 639 00 Brno, Cod de identificare: 27609057, în calitate de vânzător și operator al magazinului online www.notino.ro (denumit în continuare „vânzătorul”), și clientul care încheie cu vânzătorul un contract de vânzare-cumpărare (denumit în continuare „consumatorul”).
- Prezentul Regulament privind reclamațiile face parte integrantă din Termenii și Condițiile generale ale vânzătorului și stabilește regulile și procedurile pentru soluționarea reclamațiilor legate de livrarea produselor, în special în cazurile de neefectuare a livrării, de deteriorare sau de livrare parțială a coletului.
- Acest Regulament privind reclamațiile este obligatoriu pentru toți consumatorii vânzătorului și completează drepturile și obligațiile legale ale acestora, stabilite prin reglementările juridice generale în vigoare.
- Dispozițiile prezentului Regulament privind reclamațiile se aplică în mod corespunzător și achizițiilor efectuate prin intermediul liniei de asistență pentru clienți sau în anumite puncte de vânzare fizice selectate, în cazul în care livrarea produselor este asigurată.
2. Răspunderea pentru livrare
- Vânzătorul poartă răspunderea pentru livrarea corespunzătoare a produselor către consumator.
- Riscurile de deteriorare sau de pierdere a produselor se transferă asupra consumatorului numai în momentul recepționării efective a acestora.
- Consumatorul are dreptul de a exercita mijloacele legale de protecție prevăzute de legislația în vigoare, respectiv: repararea produsului, înlocuirea acestuia, reducerea corespunzătoare a prețului sau rezoluțiunea (rezilierea) contractului de vânzare.
3. Obligațiile consumatorului în cazul reclamației privind livrarea
1. Consumatorul are obligația de a acorda vânzătorului cooperarea necesară pentru inițierea și derularea procedurii de reclamație față de transportator, în special prin:
-
- Notificarea în termen util a problemei – fără întârzieri nejustificate, imediat după constatarea neefectuării livrării, a deteriorării sau a oricărei alte nereguli privind livrarea, dar nu mai târziu decât în termenele prevăzute în documentul „Prezentare generală a termenelor pentru reclamații, în funcție de transportator”.
- Documentația cazului:
- fotografii ale coletului, ale ambalajului și ale conținutului,
- fotografii lizibile ale etichetei de transport, care să permită identificarea clară a expedierii,
- păstrarea ambalajului original până la finalizarea procedurii de reclamație,
- furnizarea de informații suplimentare (de exemplu, împrejurările primirii coletului, numele persoanei care a preluat expedierea).
- Declarație pe propria răspundere – în cazul în care transportatorul indică faptul că expedierea a fost livrată, consumatorul poate fi solicitat să semneze o declarație pe propria răspundere prin care confirmă că nu a primit coletul. Fără această declarație, reclamația nu poate fi soluționată.
- Consumatorul are obligația de a notifica neconformitățile privind livrarea, prin canalele de contact indicate pe site-ul vânzătorului, respectiv:
-
- prin e-mail la adresa: [email protected]
- telefonic, la linia de asistență pentru clienți: 031 22 94 544
Sesizările transmise prin alte mijloace pot să nu fie acceptate de către vânzător, dacă nu permit inițierea corespunzătoare a procedurii de reclamație.
3. În cazul în care ambalajul expedierii prezintă deteriorări vizibile sau în care consumatorul are orice îndoieli privind livrarea corespunzătoare, consumatorul are obligația de a consemna această situație în procesul-verbal de predare al transportatorului (POD – Proof of Delivery). Consumatorului i se recomandă, de asemenea, să nu preia coletul în cazul unei deteriorări evidente. Neîndeplinirea acestei obligații poate îngreuna sau prelungi procesul de soluționare a reclamației față de transportator, fără a aduce atingere drepturilor legale ale consumatorului.
4. Procedura de soluționare a reclamației
1. După primirea documentației necesare din partea consumatorului, vânzătorul inițiază procedura de reclamație față de transportator.
2. Vânzătorul informează consumatorul cu privire la desfășurarea procedurii și la rezultatul acesteia.
3. Reclamația va fi soluționată fără întârzieri nejustificate, însă nu mai târziu de 30 de zile de la data depunerii acesteia, termenul respectiv curgând din momentul în care consumatorul a furnizat vânzătorului cooperarea și documentația necesare pentru inițierea procedurii.
4. Lipsa de cooperare din partea consumatorului poate duce la prelungirea sau la imposibilitatea formulării reclamației față de transportator, fără a aduce atingere drepturilor legale ale consumatorului.
5. Limitele obligațiilor consumatorului
Obligațiile stabilite prin prezentul Regulament privind reclamațiile sunt rezonabile, iar neîndeplinirea lor nu poate, prin ea însăși, să conducă la pierderea drepturilor legale ale consumatorului.
6. Dispoziții finale
Prezentul Regulament privind reclamațiile intră în vigoare la data de 01.11.2025 și este obligatoriu pentru toate raporturile contractuale încheiate după această dată.


