Proprietățile acidului lactic
Fiind unul dintre acizii AHA, acidul lactic susține procesul natural de regenerare celulară, având totodată efecte hidratante. Utilizarea regulată a produselor cu acid lactic lasă tenul și pielea mai netede, întinerite și cu un plus de luminozitate.
Acidul lactic – efecte asupra tenului
- Este un exfoliant blând – ajută la îndepărtarea celulelor cutanate moarte.
- Ajută la refacerea barierei protectoare naturale a pielii și reține hidratarea în interiorul acesteia.
- Are proprietăți antiseptice – combate proliferarea bacteriilor la suprafața pielii și apariția acneei.
- Ameliorează aspectul porilor dilatați.
- Este un antioxidant – protejează tenul împotriva radicalilor liberi.
- Ajută la atenuarea primelor semne de îmbătrânire, precum ridurile fine și petele pigmentare.
- Echilibrează pH-ul natural al pielii.
- Uniformizează nuanța tenului.
Acidul lactic – efectele asupra părului
- Redă scalpului pH-ul natural.
- Favorizează hidratarea părului și a scalpului.
- Conferă luciu și volum părului.
- Datorită efectului exfoliant, ajută la îndepărtarea mătreții.
Cosmetice cu acid lactic
Acidul lactic este blând, dar foarte eficient. Având în vedere că acidul lactic se găsește în mod natural în organism, toate tipurile de ten, inclusiv cel sensibil, îl tolerează bine. Remediază rapid pielea uscată, îngroșată și aspră, în orice zonă a corpului. Cu toate acestea, datorită capacității sale exfoliante, pielea poate deveni mai sensibilă la radiațiile solare, de aceea recomandăm ca produsele cu acid lactic să fie folosite pentru noapte. A doua zi, folosiți o cremă solară cu factor de protecție ridicat.
Datorită proprietăților sale de înfrumusețare, acidul lactic are utilizări cu adevărat versatile. Puteți încerca creme cu acid lactic, seruri pentru ten și produse pentru curățarea tenului. Concentrația de acid lactic din produsele pentru utilizare zilnică nu trebuie să depășească 10%. Concentrații mai ridicate pot fi găsite într-o mască pentru tensau într-un exfoliant cu acid lactic, pentru utilizare ocazională.
Acidul lactic are molecule mari, care nu pătrund adânc în piele. Prin urmare, acesta acționează mai încet decât alți acizi AHA, iar, pe de altă parte, este foarte delicat cu tenul. Acidul lactic tratează eficient suprafața tenului și favorizează regenerarea barierei protectoare a acestuia.
Se recomandă precauție sporită la combinarea acidului lactic cu alți acizi AHA și BHA sau cu produse de gomaj – exfoliere mecanică. Combinația mai multor ingrediente exfoliante simultan ar putea irita tenul.
Foarte populare sunt și produsele cu acid lactic pentru igiena intimă, care favorizează flora bacteriană naturală, ajută la menținerea unui pH corect al zonelor intime și oferă o senzație de prospețime durabilă.
Pentru a reda părului și scalpului echilibrul natural, vă recomandăm să încercați balsamuri, emulsii și șampoane cu acid lactic.
Descoperiți și alte ingrediente cosmetice pentru combaterea acneei și a îmbătrânirii premature a tenului. Încercați, de exemplu, acidul salicilic sau acidul glicolic.