În ultimii ani, rutinele cosmetice s-au extins de la clasicul trio „demachiat, tonificat, dat cu cremă“ la „demachiat, alți 15 pași, dat cu cremă“. Foarte probabil că verificați nu doar compoziția cremelor hidratante, ci și pe cea a altor produse cosmetice și că utilizați diverse substanțe active, precum retinolul și vitamina C sau acidul glicolic.
Și, sigur, vi s-a întâmplat să vă treziți de dimineață cu fața înroșită. De vină este tocmai combinația incorectă de ingrediente active, care a cauzat iritarea. De aceea, citiți ce substanțe active din produsele cosmetice nu pot fi combinate și care sunt „prietene“. Bun venit la o mică lecție de chimie.
Exfolianții chimici (acizii AHA/BHA) și retinolul
Atât acizii AHA (de ex.acidul glicolic, acidul lactic) și BHA (de ex. acidul salicilic), cât și retinolul sunt ingrediente exfoliante, care elimină celulele moarte și întineresc tenul. Dacă exagerați cu ele, s-ar putea ca, dimineața, să vă treziți (puțin spus) cu fața pe pernă. Retinolul poate fi combinat cu alte produse, dar depinde de la caz la caz. Depinde de cât de sensibil este tenul nostru și de cât de bine suportă produsele cu retinol. De aceea, dacă nu am mai folosit retinol până acum, combinațiile nu sunt recomandate, explică specialistul în dermatologie corectivă, Dr. Gréta Wohlová, de la Centrul Laser Anděl din Praga.