Spuneți adio electrizării părului și bucurați-vă de o podoabă capilară netedă și lucioasă! În timpul anului și, mai ales, pe vreme rece, electrizarea părului devine o problemă neplăcută. Cea mai mare problemă de care suferă părul degradat, uscat și rebel, care zboară în toate direcțiile, este electricitatea statică. Citiți cum combateți electrizarea părului, cum preveniți șuvițele rebele și cum alegeți cel mai bun produs împotriva electrizării părului.
Părul încărcat de electricitate este descris de legea fizicii conform căreia câmpurile cu același tip de sarcină electrică se resping reciproc. Părul deteriorat și uscat, atrage depuneri de particule pozitive de praf din aer, precum și fibrele din haine. Astfel, în câteva clipe, electricitatea statică acumulată creează în jurul capului nostru un halo ca un cuib de vrăbii.
Părul uscat, fin, despicat și deteriorat este cel care suferă cel mai des de acest efect, dar excepție nu face nici părul gras electrizat și insuficient hidratat. Cu ajutorul câtorva trucuri, electricitatea statică din păr poate fi nu doar disciplinată, ci și prevenită eficient.
Iarna, electrizarea părului este cauzată de aerul uscat, de frecvența trecerilor de la căldură la frig precum și de purtarea căciulilor, a puloverelor și a eșarfelor pline de particule de praf. Regula de bază este să mențineți părul sănătos și hidratat.
Sfatul nostru: Este important să hidratați părul din exterior și din interior, prin urmare acordați atenție unui regim de hidratare regulat și diversificați-l cu, de exemplu, ceaiuri de plante și băuturi vitaminizate, din fructe și legume.
Cum combateți electrizarea părului în timpul pieptănării? Înlocuiți pieptenele din plastic cu un pieptene din lemn sau din bambus sau încercați o perie cu fire naturale și efect antistatic.
Sfatul nostru: Înainte de a vă pieptăna, puteți pulveriza pe pieptene sau pe perie un fixativ cu efect antistatic, care netezește și fixează ușor coafura în timpul pieptănării.
Pentru combaterea electrizării părului după spălare sunt importante stilul corect de uscare, un uscător de păr de înaltă calitate și tratamentul termic final.
Nu dați nicio șansă șuvițelor indisciplinate și descoperiți produse de înaltă calitate pentru păr electrizat! Un spray antistatic pentru păr electrizat, un balsam hidratant, o mască și un sampon pentru par electrizat mențin părul puternic, neted, hidratat și fără electrizare nedorită.