Suferiți de mătreață? Nu sunteți singurul. Mătreața este o problemă reală, cu care se confruntă jumătate din populație. Scărpinarea jenantă și particulele albe sau gălbui în păr sau pe haine nu sunt plăcute pentru nimeni. Mătreața are o serie de cauze, care însă pot fi toate rezolvate, o dată pentru totdeauna. Vă invităm să citiți totul despre această problemă a părului și despre cum să alegeți un șampon eficient pentru mătreața și mâncărimile scalpului.
Ce este mătreața
Mătreața este formată din solzi descuamați de pe scalp. Aceștia apar prin moartea celulelor cutanate ale pielii scalpului, un fenomen care poate avea mai multe cauze:
- un scalp iritat și gras
- un scalp uscat
- o infecție micotică (malassezia) care se hrănește cu sebumul de pe scalpul majorității adulților
- produse de cosmetică pentru păr alese necorespunzător
- alte afecțiuni dermatologice, precum psoriazisul sau eczema
Care sunt tipurile de mătreață și ce șampon să folosim contra acestora?
Există două tipuri principale de mătreață, care diferă în principal prin aspect și cauze:
- Mătreața uscată are aspectul unor fragmente de piele mici și albe, care se descuamează de pe scalp. De obicei, acestea sunt cauzate de uscarea excesivă a scalpului, care poate fi cauzată de hidratarea insuficientă, de folosirea excesivă a uscătoarelor de păr sau de șampoane agresive. Daca suferiți de această problemă, căutați un șampon pentru mătreață uscată.
- Mătreața grasă are un aspect gălbui spre maroniu și tinde să fie compusă din scuame mai mari și mai unsuroase. Acestea sunt adesea asociate cu secreția excesivă de sebum și de proliferarea micozelor pe scalp. Această formă de mătreață poate fi asociată cu dermatita seboreică. Dacă suferiți de această problemă, căutați un șampon pentru mătreață grasă.
Este important să recunoașteți tipul de mătreață care vă afectează, deoarece diagnosticul poate afecta rezolvarea problemei și alegerea unui șampon corespunzător. Majoritatea șampoanelor contra mătreții sunt formulate astfel încât să vizeze un tip concret de mătreață.
Simptomele mătreții
Simptomele includ scuame pe scalp, în păr, în sprâncene, în barbă sau în mustață, precum și mâncărimi ale scalpului. Cea mai bună modalitate de a rezolva atât simptomele, cât și cauza, este de a folosi un șampon pentru mătreață și mâncărimea scalpului. Vă ajută să îndepărtați mătreața și să calmați iritația scalpului.
Cum acționează un șampon pentru mătreață?
Practic, șampoanele antimătreață acționează prin distrugerea ciupercii care provoacă mătreața și prin prevenirea reapariției acesteia, îngrijind totodată scalpul exact așa cum are nevoie. Totodată, șampoanele pentru mătreață spală uleiul din păr și de pe scalp, datorită conținutului de substanțe tensioactive (molecule care sunt atât hidrofobe, cât și hidrofile, ceea ce înseamnă că pot interacționa atât cu uleiul, cât și cu apa). Partea hidrofobă interacționează cu sebumul, iar partea hidrofilă cu apa, ceea ce ne ajută să spălăm uleiul din păr.
Ce ingrediente active conține de obicei un șampon de mătreață?
- ketoconazol – încetinește proliferarea ciupercii malassezia, o cauză cunoscută a mătreții; îl puteți găsi adesea în preparatele prescrise de medic
- sulfură de seleniu – acest ingredient este folosit pentru a trata afecțiuni mai grave și vizează malassezia; încetinește secreția de sebum și usucă scalpul; este, de obicei, conținută de șampoanele pentru părul cu mătreață grasă
- piritionat de zinc – piritionatul de zinc acționează prin prevenirea proliferării micozelor și, de asemenea, menține scalpul curat și fără grăsime
- acid salicilic – ajută la înmuierea și la îndepărtarea celulelor cutanate moarte de pe suprafața scalpului
- gudron de cărbune – scade cantitatea de celule cutanate care se regenerează, ceea ce scade și numărul de scuame care se desprind de pe suprafața scalpului
Cum ne alegem șamponul pentru mătreață?
Alegerea corectă a șamponului pentru mătreață este cheia pentru tratamentul și prevenția eficientă a acesteia. Aceștia sunt pașii care vă ajută să alegeți:
- Identificați tipul de mătreață: Recunoașteți dacă aveți o mătreață uscată sau grasă. Unele șampoane sunt destinate în mod specific unui singur tip de mătreață.
- Căutați șampoane cu substanțe active: piritionatul de zinc, sulfura de seleniu, ketoconazolul sau acidul salicilic sunt substanțe active care combat cauzele apariției mătreții.
- Evitați ingredientele dure: evitați șampoanele care conțin substanțe chimice puternice, coloranți sau parfumuri agresive, deoarece pot irita scalpul și agrava problemele cu mătreața.
- Țineți cont de sensibilitatea scalpului: dacă aveți scalpul sensibil, căutați șampoane etichetate ca fiind potrivite pentru scalpul sensibil și cu o formulă blândă și hipoalergenică.
- Aveți răbdare: țineți cont de faptul că eficacitatea șampoanelor antimătreață devine vizibilă după ceva timp. Folosiți șamponul cu regularitate și perseverați, până când observați rezultatele.
Cel mai bun șampon pentru mătreață va fi cel care vizează tipul de mătreață de care suferiți și, totodată, este potrivit pentru tipul pielii dvs.
În funcție de tipul de mătreață și de alte probleme cu care vă confruntați, alegeți:
- șampon pentru mătreață uscată
- șampon pentru mătreață grasă (șampon pentru păr gras și cu mătreață)
- șampon contra mătreții și a căderii părului
Alegeți-vă șamponul după scop:
- șampon contra mătreții pentru bărbați
- șampon contra mătreții pentru femei
- șampon contra mătreții pentru copii
Preferați cosmeticele naturale? Încercați șampoane naturale contra mătreții, cum ar fi:
- șampon pentru mătreață, pe bază de cânepă
- șampon de urzică împotriva mătreții
- șampon cu ghimbir împotriva mătreții
În asortimentul nostru găsiți și preparate speciale, cum ar fi:
- șampon solid contra mătreții, potrivit pentru călătorii
- șampon și balsam contra mătreții 2 în 1, care combină spălarea părului și hrănirea acestuia într-un singur pas
Sfat: Dacă aveți probleme grave cu mătreața și șampoanele obișnuite nu au efect, consultați medicul dermatolog. Acesta vă va recomanda șampoane sau tratamente speciale potrivite pentru situația dumneavoastră specifică.
Cum se folosește șamponul pentru mătreață
- Când utilizați un șampon antimătreață, asigurați-vă că masați bine șamponul pe toată suprafața scalpului. De obicei, un șampon pentru mătreață trebuie lăsat să acționeze câteva minute (aproximativ 2–3 minute), înainte ca substanța activă să fie eliberată și să intre în contact cu pielea. Urmați recomandările producătorului privind durata de acțiune.
- După aplicare, clătiți bine părul. După spălarea cu un șampon de mătreață, puteți folosi balsam – și da, există balsamuri pentru părul cu mătreață.
- După clătirea părului pe întreaga sa lungime, stoarceți-l în prosop și lăsați-l să se usuce liber.
- Inițial, folosiți doar șamponul pentru mătreață până când controlați problema, după care îl puteți alterna fără probleme cu un șampon obișnuit.
Sugestie: Pentru o mai bună îndepărtare a particulelor de piele moartă, încercați exfoliante pentru scalp.
Alegeți-va cel mai bun șampon pentru mătreață de la notino.ro și bucurați-vă de un păr frumos și de un scalp sănătos. În vasta noastră ofertă veți găsi șampoane de calitate, de la branduri excelente, precum Bioderma, Eucerin, La Roche-Posay, Neutrogena, Vichy și multe altele.