Treci la conținutul principal

Tema noastră: părul meu, treaba mea. Sau nu?

12.07.2023

Jana Uhlir

Citire timp de 4 minute

Trăim într-o perioadă în care putem să iubim pe cine vrem și să arătăm cum vrem. Cu toate acestea, axilele sau picioarele neepilate ale unor femei celebre încă atrag atenția, ridică sprâncene și apar în tabloide. Pentru unele, epilatul este ceva normal, iar pentru altele, faptul că nu se epilează este o expresie a revoltei contra bărbaților. Sunt persoane cărora nu le pasă. Are cineva ceva cu părul de pe corpul dvs.?

Oamenii au dorit să scape de „blana” lor din cele mai vechi timpuri - în antichitate cu ajutorul ghearelor și al scoicilor, în Egiptul antic, în Roma și în Grecia cu ajutorul lămpilor fierbinți (au!), al pensetelor și al cremelor din sânge de liliac. Roțile afacerii de milioane de dolari în domeniul bărbieritului au început să se învârtă de mai bine de un secol, în 1901, când comerciantul american, King Camp Gillete, și-a brevetat aparatul de ras cu lamă interschimbabilă. Sigur nu avea nici cea mai mică idee despre revoluția pe care urma să o provoace. Mai ales pentru că doamnele se rușinau să-și cumpere aparat de ras pentru că „ce ar spune lumea?”

Noutăți pentru vară

Scandal pe prima pagină

În jurul anului 1915, tendințele modei au adus lungimi mai scurte, ceea ce, la rândul lor, au dus la o expunere mult mai mare a pielii. Iar firele de păr au părut brusc nelalocul lor. Compania Gillete și-a prezentat aparatul de ras pentru femei, provocându-le pe acestea să se epileze(cel puțin) la subraț. Iar, când trendul a fost confirmat de coperta revistei Harper's Bazaar, care prezenta un model într-o rochie fără mâneci, cu axilele epilate, hitul a fost gata. Campaniile bazate pe ideea că părul de pe corp nu este feminin și nu este igienic au întărit această idee. Și a început goana după lamele de ras. Fără să mai conteze ce are de spus doamna de alături. 

Epilatul este pentru burghezie

În timpul războiului, majoritatea femeilor americane au început să se epileze pe picioare, pentru simplul motiv că exista o lipsă de ciorapi. Nailonul a fost folosit pentru industria de armament. De asemenea, pe picioarele epilate se aplicau mai ușor ciorapii transparenți. În Cehoslovacia, nu puteam decât să visăm la ele, așa că părul de pe corp era încă la modă, de fapt normal.

Poate și din acest motiv, în perioada comunistă se credea că doar burghezia, actrițele și prostituatele se epilează. Și dacă, totuși, voiați să vă epilați? În timp ce, în prezent, puteți alege metoda de epilare în funcție de buget, de pragul de durere și de confort, pe atunci puteați alege între un aparat de ras cu lamă sau o cremă depilatoare, al cărei „miros” vă însoțea cu fidelitate pentru tot restul vieții. 

Dacă vă epilați….

Epilatul, o chestiune de alegere

„Pentru mine, epilatul este o chestiune de alegere - o alegere a modului în care vreau să mă simt în corpul meu, a ceea ce prefer", spune modelul Emily Ratajkowski, care afirmă că nu există un răspuns corect la întrebarea „să mă epilez sau nu”. „Niciuna dintre aceste alegeri nu înseamnă că sunt mai mult sau mai puțin feministă. Identitatea și sexualitatea reprezintă o chestiune individuală pentru fiecare”, adaugă ea. Când vrea să se epileze, se epilează, iar când nu vrea, nu acordă atenție părului. 

La fel ca Ashley Graham, Rachel McAdams, Madonna, fiica sa Lourdes, Gigi Hadid, Paris Jackson sau Miley Cyrus, care, uneori, își vopsește axilele în roz. Una dintre cele mai faimoase axile neepilate a fost arătată de Julia Roberts la premiera filmului Notting Hill din 1999. „Nu a fost vreun mesaj, pur și simplu nu mi-am dat seama că am mânecile atât de scurte și ce s-ar putea întâmpla dacă fac cu mâna”, a explicat actrița. Părul de pe corp nu are întotdeauna un mesaj, uneori e doar... păr. Face parte din corp. La fel ca părul de pe cap, pistruii sau sprâncenele.

Pentru o piele sănătoasă, cu sau fără păr

Slavă Domnului că nu mai trebuie să ne epilăm cu o gheară și să ne fie rușine să cumpărăm lame de ras. Fiecare este liber să facă ce vrea cu corpul său și să aibă sau nu păr pe corp, după cum crede de cuviință. Să nu cedeze în fața standardelor de frumusețe nerealiste ale societății, atunci când nu vrea să i se dicteze cum ar trebui să arate corpul său. Și ce presupune asta? Ghidați-vă după ceea ce vă face să vă simțiți confortabil. Corpul dvs., părul dvs., alegerea dvs.

Important este să vă bucurați de corp și de vară. Cu sau fără păr, întotdeauna cu încrederea Fridei Kahlo.