Lăsați-vă fantezia liberă și dați privirii o tentă fermecătoare, în culorile Crăciunului! Cu ce? Cu farduri roșii și albe, desigur. Cu ajutorul îndrumarului nostru, reușiți această linie creativă cât veți spune „turtă dulce”! Cum procedați?
Conturați fața cu pudra bronzantă, Rimmel Radiance Brick. Pentru a subția optic fața, aplicați pudra imediat sub pomeți. Pentru a ilumina fața, folosiți-o pe post de fard de obraz.
Accentuați ușor și ochii, folosind paleta cu farduri de ochi, Max Factor Masterpiece Nude Palette. Pentru acest look nu aveți nevoie de culori închise, de aceea iluminați pleoapele cu o nuanță deschisă, cu sclipici.
Folosind tușul lichid NYX Professional Makeup Epic Wear Liquid Liner, în nuanța white, conturați genele de sus. Linia nu trebuie să fie super subțire; nu ezitați să o îngroșați puțin, extinzând „codița” în afară, spre sprâncene. Acum este rândul tușului NYX Professional Makeup Epic Wear Liquid Liner, în nuanța red. Peste linia albă trasați diagonal liniuțe mici, roșii. Vă puteți juca cu grosimea acestora, eventual alternând, dacă doriți, dungile groase cu unele mai subțiri.
Aplicați pe gene câteva straturi de rimel Rimmel WonderVolume Thrill Seeker. Le alungește minunat și le conferă un volum amețitor.
Și, cum de Crăciun nu avem niciodată suficient roșu, este obligatoriu să-l aveți și pe buze. Soluția ideală este rujul Bourjois Rouge Velvet Ink, în nuanța coquelic hot. Nu numai că roșul este absolut luxos, ci, în plus, este super catifelat și are o persistență excelentă.