Stop ridurilor: Masajul facial Gua Sha

Toate femeile visează să arate mereu tinere și majoritatea depun eforturi mari în acest sens. Tenul poate arăta vizibil mai bine datorită masajului facial Gua Sha, un trend fierbinte acum pe Instagram și pe blogurile de frumusețe. Știați că terapia cu plăcuțe de jad, cum ar fi cele de la Zoë Ayla Luxurious Jade Gua Sha Therapy Tool, este, de fapt, o tehnică străveche, folosită în medicina tradițională chineză? Pentru ca dvs. să puteți efectua această terapie în mod corect, în confortul de acasă, am solicitat informații expertei Eva Petrušová.

Masaj Facial, Notino, Gua Sha

Care sunt beneficiile masajului Gua Sha?

„Numele în sine provine din combinația a două cuvinte chinezești, gua (răzuire) și sha, care înseamnă semănat. Plăcuțele „răzuiesc” boala din corp. Ne referim mai ales la masajul corpului, fiindcă masajul facial Gua Sha este mai blând. Plăcuțele și rolele de jad, sunt dure comparativ cu degetele, iar masajul cu acestea reduce și netezește mai bine edemele, chiar și la o presiune ușoară ”, explică terapeutul de medicină tradițională chineză Eva Petrušová. Masajul facial Gua Sha nu înseamnă doar clipe de relaxare, care reduc ridurile și iluminează tenul. Efectuat la nivel terapeutic, Gua Sha este și o metodă de diagnostic și de terapie, afirmă Eva. În plus, Gua Sha scade tensiunea din mușchii faciali, îmbunătățește circulația sanguină la nivelul pielii și poate elimina pungile de sub ochi și petele de bătrânețe.

„Fața și capul sunt traversate de meridiane energetice, cu puncte foarte importante, acționate de terapeutul specialist în medicina chineză pentru influențarea stării de sănătate a clientului. În plus, jadul este o piatră prețioasă bogată în mineralele necesare corpului uman, care se umectează și alunecă ușor pe piele. Combinat cu un mediu adecvat (ser, ulei) și cu stăpânirea teoriilor și a principiilor medicinii tradiționale chineze, poate vindeca multe afecțiuni, nu doar ale feței.“

Gua Sha, Notino, masaj

Gua Sha în confortul de acasă

Considerat doar ca o tehnică de îngrijire și de înfrumusețare, masajul cosmetic Gua Sha poate fi efectuat și acasă, folosind accesoriile și produsele adecvate. „Recomand efectuarea masajului o dată la 10 zile, în poziția culcat pe spate, în niciun caz stând în fața oglinzii, așa cum văd pe profilurile multor bloggerițe“, atenționează Eva.

Potrivit acesteia, tenul este influențat de atracția gravitațională, așa că, dacă trageți de piele de jos în sus, efectul nu este unul benefic. „Alegeți ca mediu un ulei cu o alunecare adecvată și care nu se absoarbe prea mult - sau un ser cu proprietăți similare. Întinderea agresivă a pielii în timpul masajului nu este de dorit”, explică terapeutul.

Cum efectuăm masajul Gua Sha?

Demachiați tenul. Efectuați o exfoliere delicată, care înlătură celulele moarte și intensifică acțiunea uleiului. Apoi aplicați mediul după cum este necesar, astfel încât piatra sau rola să alunece lin pe piele, fără a o trage sau a o împinge. Începeți prin a masa gâtul și continuați cu fața. Trecerile se efectuează din centru spre margini, cu trei până la maximum zece repetări.

Gua Sha, Notino, masaj

Respectați liniile de masaj

Gâtul se masează de jos în sus până la contururile feței, niciodată nu trageți de piele în jos, spre clavicule.

Fruntea se masează de la punctul dintre sprâncene în sus spre linia părului și înspre margini, pe deasupra arcului sprâncenelor.

Zona ochilor se masează circular - de la rădăcina nasului peste arcadele sprâncenelor, la colțurile exterioare ale ochilor, pe sub ochi, și înapoi la punctul de pornire.

Nasul se masează cu treceri drepte pe ambele părți, și anume de la vârf spre rădăcină. Obrajii se masează în semicerc, pe sub pomeți, și de la bărbie spre tâmple.

Șanțurile nazolabiale se masează pornind de la bărbie, în jurul gurii, până la nas.

Masajul corect efectuat are ca rezultat un ten întinerit și radios, fără edeme. Vă puteți inspira de la profesioniști (maseuri, terapeuți și medici), fiind preferabilă evitarea copierii unor practici dubioase, din surse neautorizate, de pe internet și de pe rețelele sociale. Pentru masajul facial, puteți alege din următoarele accesorii: Crystallove Butterfly Aventurine Gua Sha Plate, Crystallove 3D Rose Quartz Gua Sha Plate sau Crystallove Butterfly Rose Quartz Gua Sha Plate

Produse cosmetice adecvate pentru masajul Gua Sha

Pentru un masaj acasă, alegeți diverse uleiuri, în funcție de efectele lor specifice și de tipul de ten. Excelente sunt și serurile și emulsiile cu efect de lifting, ca, de exemplu, Collistar Pure Actives sau Biotherm Aquasource Aura Concentrate. Jadul ajută agenții activi să pătrundă mai adânc în piele, pentru a vă bucura din plin de efectele acestora. Pentru un masaj cât mai benefic pentru tenul dvs., terapeutul recomandă absolvirea a cel puțin un curs despre bazele masajului facial sau urmărirea unor videoclipuri terapeutice pe internet.