Ce este uleiul uscat?
Ați mai auzit termenul „ulei uscat“, dar nu știți ce înseamnă exact? Uleiul uscat este absorbit foarte repede în piele. După aplicare, nu veți fi „lipicioasă”, iar, la scurt timp, descoperiți că pielea dvs. este perfect hidratată, catifelată și fără o peliculă grasă.
Această categorie nu include uleiurile grele, ca, de exemplu, cel de cocos, de jojoba și de cânepă. Acestea sunt potrivite pentru pielea foarte uscată sau eczematoasă. Dar uleiurile uscate, ca cel de avocado, de susan sau de floarea soarelui, sunt ideale pentru toate tipurile de ten, inclusiv cel gras și cel acneic.
De ce veți adora uleiul uscat?
• Are o textură lejeră.
• Se absoarbe rapid.
• Nu lasă o peliculă grasă.
• Hrănește și hidratează perfect pielea.
Unele sunt indicate doar pentru ten, altele sunt multifuncționale, dar există și uleiuri pentru bronzat. Alegeți un ulei uscat care se potrivește perfect cerințelor dvs.
Uleiul uscat multifuncțional
Acest tip de ulei uscat este ideal pentru voiaj, deoarece cu un singur flacon vă îngrijiți părul, pielea corpului și tenul. Un astfel de „miracol 3 în 1“, cu utilizare versatilă, este uleiul uscat Nuxe Huile Prodigieuse Riche, pentru piele foarte uscată. Conține vitamina E și are un parfum fermecător - care, mai întâi vă învăluie cu prospețime de neroli, migrează treptat spre o combinație de magnolie și vanilie, iar la final vă cucerește cu acorduri calde, lemnoase.