De aceea, m-am hotărât să consult o expertă adevărată. Marijke den Baas locuiește la Praga și este consultant calificat în materie de somn, specializată în antrenamentul de somn al copiilor.
A: De ce ne îngrijorează atât somnul copiilor noștri?
M: Somnul este foarte important, atât pentru dezvoltarea copilului, cât și pentru părinți, somnul insuficient complicând viața de zi cu zi. Este totodată un subiect fierbinte, unul dintre primele despre care vă întreabă prietenii imediat ce aduceți copilul pe lume. „Cum doarme micuțul dvs.? Doarme liniștit toată noaptea?” O întrebare inocentă, care însă poate fi incomodă, chiar copleșitoare, mai ales după a cincea noapte de veghe, lângă un bebe care plânge și nu vrea deloc să adoarmă.
A: Este adevărat că mulți părinți iau somnul copiilor foarte în serios?
M: Pot asigura toți părinții care au probleme cu adormitul bebelușului că, în niciun caz, nu sunt singuri. Aproximativ 40 % dintre copiii cu vârste între 4 și 12 luni au nevoie de ajutor pentru a adormi și a dormi neîntrerupt.
Aș dori să subliniez că antrenamentul de somn al copilului nu constituie o rușine, acesta putând fi realizat cu multă dragoste și grijă. Datorită acestuia, copilul poate învăța să adoarmă și să doarmă neîntrerupt, în doar 2 săptămâni. Antrenându-vă copilul să doarmă regulat, îi oferiți o deprindere excelentă, care îi va fi de folos toată viața. Și, desigur: cu cât copilul dvs. doarme mai bine, cu atât mai bine veți dormi și dvs.!