Ideea INKredible Tattoo Art & Piercing Studio din Constanța s-a născut la un „meeting” în scara blocului acum mai bine de zece ani, când un grup de artiști și-au dat seama că imaginația și creativitatea constructivă se pot transforma într-un loc al lor. La INKredible Tattoo Art & Piercing Studio ne ghidăm după câteva reguli simple, dincolo de grija deosebită pentru igienă. Nu ne comparăm cu alții, ci ne câștigăm statutul ocupându-ne de propria imagine și evoluție. Iar atunci când o provocare primită de la cei care ne consultă este prea mare pentru noi, să o putem realiza devine principalul nostru scop! Te așteptăm într-un mediu friendly și ne dorim să îți câștigăm încrederea în mod corect, prin transparență, calitate și profesionalism. Ne-am pregătit în Germania, Belgia, Franța, UK și am participat la convenții în cadrul cărora am fost și premiați în UK și Germania. Un tatuaj fain, o amintire pictată-n piele, o poezie, un suc rece sau o cafea cremoasă? Cu ce te putem servi?
În imediata vecinătate a stației de autobuze Trocadero, sensul de mers spre Mamaia.
NavigațiLocuri de parcare disponibile în fața salonului și în proximitatea acestuia.

INKredible Tattoo Art & Piercing Studio