Treci la conținutul principal

Vă plac fardurile de obraz? În video vă arătăm cum să le aplicați

06.05.2025

Nhu Quynh Le

Citire timp de 3 minute

Blush-urile sunt cel mai nou boom în lumea make-up-ului. Dar oare știți cum să le folosiți și ce spune fardul despre dvs.? Nu? Urmăriți videoclipul și citiți mai multe.

Sunt sub formă de pudră, sunt lichide, sunt cremoase. Și sunt peste tot, în toate culorile. Vorbim despre farduri de obraz. Dar oare știți unde să aplicați fardul de obraz? Credeți-mă, aplicarea corectă vă poate schimba complet machiajul de astăzi. De fapt, aplicarea corectă este poate chiar mai importantă decât produsul pe care îl aplicați.

Față ca după lifting

Aplicați-o pe partea superioară a pomeților și estompați în sus cu ajutorul unei pensule sau cu degetele. Astfel, vă veți ilumina frumos fața și veți obține un efect de lifting acasă, cu câțiva lei și fără durere. Blush-ul pe partea superioară a pomeților arată sexy, matur și se potrivește de minune în combinație cu liner cat-eye sau linie estompată.

Încercați aceste farduri de obraz

Drăguț și lejer

Dacă folosiți fard de obraz de ceva vreme, înseamnă că ați auzit, că ar trebui aplicat atunci când zâmbiți și pe partea centrală a pomeților (așa-numitul măr al obrajilor). Însă, acest stil poate conferi un aspect flasc, iar dacă obrajii dvs. au bujori în mod natural, nu îi va ajuta prea mult.

Aplicați fardul de obraz în zona ochilor, nu direct pe obraji – aproximativ în dreptul colțurilor exterioare ale ochilor. Astfel, se creează un aspect drăguț, cu obraji plini și un aspect tineresc. Este perfect pentru cele cărora nu le place să se machieze intens, sau în combinație cu un fard nude suav.

Farduri de obraz ideale pentru fiecare zi

Glow de vacanță

Voi spune doar atât: dacă aș putea, mi-aș petrece optzeci la sută din an la mare. Nu numai pentru că apa sărată și soarele mă fac să mă simt mai bine, dar și pentru că tenul meu radiază frumos. Este o utopie, dar nimic nu ne împiedică să creăm un aspect similar acasă, indiferent de vreme.

Aplicați blush-ul pe obraji și nas și chiar de-a lungul întregului centru al feței. Acolo unde vă bronzați în mod natural și prindeți chiar și o înroșire drăguță.

Optați pentru un blush lichid sau blush cremos roșu. Culoarea roșie imita cel mai bine bujorii naturali și vă face să vă simțiți ca în vacanță.

Efect instantaneu de vacanță

Am testat toate cele trei variante pentru dvs. în videoclip, deci dacă doriți să vedeți diferența dintre ele, nu uitați să dați clic pe el.