Parfumuri pentru casă

Ai ales

  • Parfumuri pentru casa
Filtru
Recomandat

Ce vei găsi la noi?

Un odorizant de cameră sau o lumânare parfumată cu aroma ta preferată îți transformă casa într-o oază de confort. O aromă de interior bine aleasă radiază un sentiment de serenitate și de răsfăț, te binedispune sau completează festiv atmosfera de sărbătoare. În plus, poți folosi unele parfumuri pentru casă ca să neutralizezi mirosurile culinare sau ale animalelor de casă, în timp ce altele completează atmosfera birourilor sau a altor spații de muncă. Parfumează-ți casa cu o esență unică, creând un mediu plăcut și confortabil oricând și oriunde, folosind lumânări parfumate, uleiuri, lămpi catalitice, odorizante de interior sau difuzori de aromă.

Parfumuri pentru casă, lămpi catalitice și lumânări parfumate pentru o atmosferă plăcută în casă

Folosirea parfumurilor de casă și a dispozitivelor de aromaterapie este una dintre cele mai simple modalități de a crea un ambient plăcut și confortabil acasă. De la aroma difuzoare, lumânări parfumate, lămpi catalitice, și dispozitive pentru uleiuri esențiale, ai la dispoziție o serie de produse cu care să-ți personalizezi spațiul în care locuiești și să te simți acasă. Trebuie doar să alegi ce tip de parfumuri preferi: floral, fructat, oriental, fresh, sau combinații inedite pe care poți să le prepari chiar tu.

Ce este aromaterapia?

Aromaterapia este practica folosirii uleiurilor esențiale pentru a promova relaxarea, a trata eventuale afecțiuni și a îmbunătăți calitatea vieții în general. Uleiurile esențiale sunt extrase din plante și sunt alcătuite din molecule care pot fi absorbite prin piele sau inhalate. Pentru a putea fi folosite, trebuie să le combini cu uleiuri de bază, cu alcool pentru diluare, sau pur și simplu folosite în pulverizatoare și difuzoare de aromaterapie. Uleiurile esențiale mai pot fi folosite în combinații cu uleiuri de bază pentru masaj sau adăugate în apa de baie.

Aromaterapia și echilibrul emoțional

Nervul olfactiv responsabil pentru simțul mirosului este conectat cu o parte a creierului care se numește lobul temporal. Acesta are în componență amigdala cerebrală responsabilă pentru modul în care experimentăm emoțiile și pentru modul în care se formează memoria emoțională. Nervul temporal este conectat și cu hipocampul al cărui rol este să selecteze și să transmită informația în memoria de scurtă și lungă durată și în diferite forme de memorie declarativă. Folosirea uleiurilor, fie că sunt difuzate în aer printr-un spray energizant, în saună sau printr-un aparat de aromaterapie, este calea cea mai rapidă de a-ți schimba starea de spirit. Lavanda, salvia, eucaliptul, arborele de ceai au proprietăți terapeutice dovedite clinic.

Folosirea plantelor în scop terapeutic nu este o practică nouă. În India, medicina ayurveda are o tradiție de peste 3000 de ani de utilizare a plantelor în practici medicale. Iar în Grecia, Hippocrate documentează efectele vindecătoare a peste 300 de plante de la cimbru, șofran, maghiran, chimen și mentă. Accepțiunea modernă a termenului este dată de la René-Maurice Gattefossé care a inventat termenul de aromaterapie. În urmă unui accident în laborator a descoperit proprietățile antiseptice și vindecătoare ale uleiului esențial de lavandă. În 1937, Gattefossé publică „Aromaterapia”, prima carte de referință în domeniu, cu informații despre componentele uleiurilor esențiale, proprietățile terapeutice, toxicitate și peste cincizeci de studii de caz realizate de doctori.

Uleiuri esențiale și difuzoare de aromaterapie

Uleiul esențial de eucalipt are proprietăți antiseptice, purifică aerul, îmbunătățește circulația cerebrală, ajută puterea de concentrare și are un efect energizant. Poate fi folosit cu succes într-un spray revitalizant sau adăugat în produse cosmetice.

Uleiul esențial de lemn de santal are un efect relaxant și este benefic pentru tratarea anxietății, depresiei și a insomniei. Adaugă câteva picături de uleiuri esențiale într-un difuzor de aromaterapie și te bucuri de o atmosferă reîmprospătată și reînvigorată.

Lavanda este energizantă, calmantă și ajută la menținea unei stări de echilibru. Adaugă uleiuri esențiale de lavandă și salvie în apa de baie, împreună cu săruri aromatice pentru o atmosferă de spa la tine acasă. 

Lămpile catalitice purifică, parfumează și pot fi folosite ca obiecte decorative

O altă modalitate prin care te poți bucura de efectele aromaterapiei o reprezintă lămpile catalitice. Acestea au fost concepute de Maurice Berger în 1898 pentru purificarea aerului. Ulterior, Maison Berger a lansat și produse care sunt menite să difuzeze parfum și o serie de ediții speciale, lămpi concepute de Chanel, Picasso, Jean Cocteau și Colette, excelente ca  obiecte decorative. Linia de produse “Aroma” oferă o combinație   exclusivă de uleiuri esențiale. Lampa Maison Berger Paris Aroma Energy este destinată pentru locuințe, spații de birou sau centre wellness.

Ashleigh & Burwood London este o altă companie producătoare de lămpi catalitice. Produsele sunt manufacturate în Marea Britanie în colaborare cu parfumieri celebri și o echipă de design pasionată să ofere clienților produse de cea mai înaltă calitate.

Lumânări parfumate

Lumânările din ceară naturală sunt o opțiune excelență pentru relaxare. Bath and Body Works produc lumânări parfumate care conțin uleiuri esențiale și difuzează un parfum proaspăt cu aromă de plante. Forma emblematică și parfumul relaxant al lumânărilor clasice Original Yankee Jar Candles sunt alegerea perfectă pentru a aduce parfumul unui nou sezon în casă. Alege între lumânarea clasică Yankee Midsommer’s Night, lumânările votiv Soft blanket sau Yankee Candle Alfresco Afternoon cu note proaspete de eucalipt.

Spray-uri și odorizante de cameră din ingrediente naturale

Categoria odorizantelor de cameră este într-un proces de continuă transformare. Spray-urile de camera de la Bath and Body Works sau Saloos Natur Aroma Airspray Energy sunt produse convenabile, un mod la îndemână de a schimba atmosfera unei încăperi. Recomandăm produsele organice, din ingredient naturale care nu conțin conservanți, coloranți sau parfum care ar putea provoca reacții alergice.

întregul text ascundeți textul