Treci la conținutul principal

Unghiile de Crăciun 2019: jucăușe, sclipitoare și de un roșu atemporal

19.11.2019

Notino

Citire timp de 4 minute

Credeți că de Crăciun este suficient să aveți unghii roșii și gata? Nici vorbă. Dacă chiar vreți să străluciți lângă brad, vă oferim câteva sugestii de unghii trendy festive, pentru această iarnă. De Crăciun și de Revelion, transformați-vă unghiile într-un atu jucăuș și sexy al ținutei dvs.

Unghii de Crăciun „dots“

Acoperiți-vă unghiile cu puncte! Baza rămân unghiile clasice, roșii, de Crăciun - de exemplu, Catrice ICONails în nuanța Bloody Mary To Go. Are un finisaj perfect lucios și, după uscarea lacului, veți da impresia că aveți cu adevărat unghii date cu gel, de Crăciun!

Pe degetele mijlocii aplicați un lac argintiu strălucitor, cum ar fi Rimmel 60 Seconds Flip Flop, cu o durabilitate de până la 10 zile, iar pe inelare încercați să vă jucați și mai mult cu culorile. Stratul de bază poate fi alb sau un nude decent (de ex. L'Oréal Paris Color Riche - Nude Demoiselle), iar, după uscare, desenați pe el mici puncte, folosind celelalte două lacuri.

Unghii cu sclipiri festive

Dacă doriți să creați o impresie de reală eleganță și lux, scufundați-vă unghiile în aur. Ca în fiecare an, lacul auriu este trendy și foarte decorativ, la orice petrecere de iarnă. Dacă aveți, de exemplu, Sally Hansen Insta Dri (în nuanța Go For Gold), vă puteți lăcui unghiile chiar și în ultimul moment, deoarece se usucă repede și rezistă bine. Un singur lucru trebuie controlat: forma perfectă a unghiei - cu un lac monocolor, orice eroare se vede.

(Ne)tradiționalele unghii roșii de Crăciun

Pentru stilizarea inedită a unghiilor roșii tradiționale, încercați efecte albe, ca de zăpadă sau sclipici auriu și/sau verde. O alegere foarte cool este nuanța de vin rubiniu. Din nou, baza este o manichiură perfectă și un lac foarte lucios. Nu dați greș cu Lancôme Le Vernis, nuanța Minut și - pentru un plus de strălucire - puțin aur pe inelar (tot Sally Hansen Insta Dri, ca să nu cheltuiți inutil!).

Unghii romantice de Crăciun

Frig, zăpadă, cadouri, puțină nostalgie, bătăi cu bulgări, aroma cozonacilor și un strop de romantism… Dacă am descris starea dvs. de spirit de Sărbători, vă sugerăm să încercați unghiile roșii cu dungi albe. Ca lac roșu, optăm din nou pentru cel de la Catrice ICONails, dar de unde luăm albul? Rimmel Super Gel Step 1 se folosește ca un lac de tip gel fără lampă UV, are un luciu superb și o rezistență profesională, de până la 2 săptămâni. Și, apropo: puteți crea dungi perfect drepte cu șabloanele de la manichiura franțuzească.

Unghii luxoase de Crăciun

Doriți unghii originale, feminine și seducătoare? Lăcuiți-le cu o nuanță violet și iluminați-le cu auriu. Veți avea mâini foarte hot și șic! Ambele nuanțe sunt disponibile în gama Sally Hansen Insta Dri. Sunt foarte lucioase și suficient de saturate, pentru ca un singur strat să fie suficient. Dacă vreți să străluciți și mai mult, optați pentru un lac cu glitter (de ex. NOBEA Festive), cu care desenați un ornament pe inelar - sau cumpărați-vă stickere pentru unghii cu glitter.

Unghii de Crăciun, cu gel, în culori tradiționale

Ce spuneți de ideea de a încerca unghii de iarnă, în culorile tradiționale ale Crăciunului? Aveți nevoie de un trio de lacuri: nude - roșu - verde și de puțină fantezie, pe care tendințele pentru unghiile de Crăciun 2019, pur și simplu, o impun! Ca bază puteți folosi lacul nude L´Oréal Paris Color Riche, nuanța roșie poate fi de la Catrice ICONails, iar verdele de la Sally Hansen Miracle Gel, un lac de tip gel care nu necesită lampă UV. În plus, având în vedere că în aceeași gamă găsiți și nuanțe frumoase de roșu și de nude, dacă doriți un set complet de unghii cu gel, pentru Crăciun, îl puteți avea fără probleme .