Cum se aplică parfumul bărbătesc
Locul potrivit pentru aplicarea parfumului sunt punctele de puls, adică locurile unde corpul se încălzește cel mai mult, ajutând astfel la eliberarea treptată și uniformă a esențelor. Gâtul, încheieturile, pieptul, umerii și pliul cotului – exact acolo se dezvoltă cel mai bine parfumul, indiferent de sex. În plus, domnii se pot folosi de zona inferioară a maxilarului și de antebrațe, pentru ca fiecare strângere de mână să fie o experiență. Pentru ca parfumul dvs. să nu se simtă la kilometri distanță, alegeți de fiecare dată doar două-trei locuri pentru aplicare.
Există însă și zone „no-go” pentru parfumuri. Evitați aplicarea parfumurilor în păr, pe axile și pe alte zone sensibile (știți la care ne referim). Alcoolul și alte substanțe din compoziția parfumurilor provoacă mai mult rău decât bine în aceste locuri și, cu siguranță, nu vreți să vă provocați iritații sau mâncărimi.
Parfumuri bărbătești care sucesc capetele tuturor
Cât parfum aplicăm
Nu vă putem recomanda o cantitate de parfum universal valabilă. Motivul? Pentru că întotdeauna depinde de compoziție, de tipul de parfum și de concentrația acestuia (uitați-vă la deosebirile dintre parfum, EdP, EdT și EdC). De asemenea, parfumul persistă mai puțin pe pielea uscată decât pe o piele grasă. Iar intensitatea aleasă depinde și de ocazie. Colegii de birou din apropierea dvs. vor aprecia, cu siguranță, dacă nu exagerați cu parfumul. Vă puteți intensifica aura, dacă participați la un eveniment în aer liber, iar, când mergeți la party, adăugați o picătură în plus.
Dacă tocmai v-ați extins colecția cu un nou parfum bărbătesc, cel mai bine este să-l încercați. Începeți prin a aplica puțin la încheieturi; după câteva ore, verificați dacă parfumul se simte încă. Dacă nu, mai puteți adăuga puțin.
Stăpâniți tehnica sau cum aplicăm corect parfumul
Momentul ideal pentru aplicarea parfumului este după duș. Dușul spală toate celelalte mirosuri, căldura deschide porii și le permite picăturilor de parfum să se absoarbă bine în piele. Uscați bine pielea, răsfățați-o cu o doză de hidratare (folosiți o cremă de corp fără parfum), după care pulverizați parfumul de la o distanță de aproximativ 10 – 15 cm, înainte de a vă îmbrăca. Compoziția parfumului v-ar putea deteriora îmbrăcămintea, bijuteriile sau ceasul.
Sugestie: Puteți face duș folosind un gel de duș care conține același parfum ca și parfumul dvs. Astfel creați o bază propice pentru aplicarea parfumului.
Nu pulverizați parfumul în vânt
Ce altceva mai puteți face pentru ca parfumul dvs. să reziste cât mai mult nu doar pe corp, ci și în flacon? Evitați aceste greșelile uzuale și sfaturile care nu funcționează.
- Mulți pulverizează parfumul în aer și apoi pășesc sub norul de picături minuscule, pentru a le „capta” pe măsură ce cad. Vă parfumați în acest mod? Dacă da, este cazul să vă opriți. Poate că astfel vă parfumați minunat podeaua sau covorul, dar efectul asupra corpului este nesemnificativ. Ingredientele din parfum trebuie să interacționeze cu pielea dvs.
- Probabil știți că, după ce ați aplicat parfumul la încheieturi, nu trebuie să frecați mâinile una de alta pentru a „dezvolta” parfumul. Nu faceți decât să-i accelerați evaporarea, împiedicând astfel dezvoltarea parfumului de la vârful piramidei olfactive până la bază.
- Păstrați flacoanele de parfum la loc întunecat și răcoros. Schimbările bruște de temperatură sau radiațiile solare le scurtează valabilitatea, putând chiar să le schimbe complet parfumul.
- Din același motiv, nu plecați în călătorie cu tot parfumul, ci preferați să luați la dvs. un flacon de călătorie.
- Mai puțin înseamnă mai mult. Și, dacă, după ceva timp, dvs. nu vă mai simțiți parfumul, dar cei din jur da, (întrebați-i!), atunci probabil că nu mai este nevoie să adăugați parfum. O apăsare zilnică pe pulverizator ar trebui să fie suficientă.
Pentru un parfum senzual, care persistă întreaga zi
Acum știți cum să vă parfumați corect, ceea ce vă ajută să creați în jurul dvs. un nor fermecător de parfum, cu o intensitate optimă. Cu ce parfum începeți?