Puterea flăcărilor
În pofida evoluției, influența focului ne-a rămas de pe vremea când trăiam în peșteri. Focul arzând însemna mai multă siguranță. Pâlpâitul flăcărilor din cămin – sau al lumânărilor – are darul de a ne insufla o senzație deosebită de calm. În plus, are acea putere magică de a ne „opri“, de a ne readuce în prezent, încurajând intimitatea și o atmosferă de apropiere.
Când privim în flacăra unei lumânări sau în foc, conștiința noastră trece de la o stare de vigilență totală la una de unde alfa, adică într-o stare de relaxare și de odihnă. Cum aprindeți o lumânare, ceva se schimbă. Se creează un spațiu pentru liniște interioară și pentru regenerare, iar stresul și anxietatea se risipesc. Privitul în flacără induce și o stare meditativă.
Iar parfumul lumânărilor?
Dacă selectați o lumânare parfumată, vă puteți influența starea de spirit. Citricele încarcă cu energie, lavanda liniștește, tonurile lemnoase „împământează“ și conferă o senzație de siguranță. În perioada de advent puteți opta și pentru compoziții pline de iubire sau pentru aroma autentică a dulciurilor de Crăciun. Intensificați astfel atmosfera de căldură a căminului de acasă, care vă încălzește mai mult ca orice pătură de pluș.