Mituri și adevăruri: Crema de protecție solară la munte

protectie solara la munte

Știai că intensitatea radiațiilor UV crește cu patru la sută, la fiecare trei sute de metri altitudine? Și că aceste creme de protecție solară pot fi chimice sau minerale? Nici eu, până când am asistat la prelegerea medicului dermatolog londonez Sam Bunting, o adevărată expertă în domeniu.

Deci, dragelor, nu vă ungeți în mod repetat cu o cremă cu factor de protecție 15, fiindcă mai multe straturi nu înseamnă și o protecție sporită. Pentru alte mituri și adevăruri despre protejarea pielii față de soare, la munte, citește mai departe.

protectie solara iarna

Protecția solară

  • „Este suficient să te ungi o dată bine, dimineața.“

Ar trebui să te ungi cu o cremă de protecție solară la fiecare două ore, indiferent de valoarea FPS. Singura diferență între factorul 70 și factorul 30 este cantitatea de raze al căror acces la pielea ta este blocat. Durata de acțiune este, însă, de două ore, în ambele cazuri. Importantă este și cantitatea de cremă. Normele spun că, pentru față și decolteu, ai nevoie de 5 ml de cremă (adică 22 mg pe centimetru pătrat). Se aplică întotdeauna pe pielea curățată, peste crema de zi.

  • „Doar razele UVB sunt nocive“.

Dacă radiațiile UVB care ajung pe pământ sunt unde medii, care pătrund numai în straturile superioare ale epidermei, razele UVA, cu lungimi de undă mari, pătrund până în țesuturile subcutanate. Tocmai radiațiile de acest tip pot trece prin nori sau prin sticlă. În plus, radiația solară este compusă în proporție de 90 % din raze UVA, numai 10% fiind raze UVB și UVC. Razele UVB provoacă reacții acute ale pielii, cum ar fi înroșirea și sinteza importantei vitamine D (o oră pe săptămână este suficientă). Periculoase sunt însă reacțiile pe termen lung, care cauzează carcinomul sau, altfel spus, cancerul de piele. Razele UVA au mai ales efecte întârziate asupra celulelor pielii, cum ar fi afecțiunile și îmbătrânirea accelerată.

  • „Crema de protecție solară nu este necesară pe vreme înnorată.“

Norii sunt capabili să reducă radiația solară cu doar 20 %, deci trebuie să ne protejăm chiar și pe vreme mohorâtă.

  • „Crema de protecție solară se folosește numai la plajă.“

protectie solara

Intensitatea radiațiilor UV depinde de altitudine, de reflexia pe suprafață (nisip sau zăpadă) și chiar de locația geografică. S-a dovedit că, pe măsură ce crește altitudinea, crește și intensitatea razelor solare, cu 4 % la fiecare 300 de metri. Înseamnă că, la 1.500 m altitudine, soarele este cu 20 % mai intens decât în Croația, la mare. Chiar dacă suntem protejați de un strat gros de haine, prin care razele nu pătrund, nu trebuie să subestimăm protecția feței, a buzelor și a ochilor. Sigur te vor atrage cosmeticele solare pentru munte Piz Buin, care asigură o îngrijire completă a pielii afectate de vântul aspru și de soarele alpin.

  • „Nu contează ce cremă de protecție solară cumperi, atâta timp cât are un factor de protecție suficient de mare."

Trebuie să alegi crema pentru solar specifică, în funcție de tipul pielii și de genul de activitate preconizată. La munte nu este necesară o cremă impermeabilă, ca la mare, dar, în schimb, ai nevoie de protecție împotriva vântului și a înghețului. Ca regulă generală, pielea mai grasă va răspunde mai bine la o loțiune de bronzare decât la ulei sau la cremă. Pe de altă parte, texturii mai ușoare a unei loțiuni de bronzat îi corespunde un FPS mai scăzut. Excepție de la această regulă este Anthelios AC, lichid matifiant protector pentru față, SPF 30, de la brandul La Roche-Posay. În ziua de azi se găsesc și creme de protecție solară concepute special pentru tenul ridat, atopic sau extrem de sensibil.

  • „Cremele de protecție solară se absorb greu și lasă urme albe.“

Sunscreen-urile, adică protecția solară, se pot clasifica în funcție de modul în care protejează față de radiațiile UV. Sunscreen-urile chimice acționează pe principiul transformării radiațiilor solare în căldură, care este eliberată apoi din piele. Sunscreen-urile fizice sau minerale reflectă sau împrăștie razele solare. Ambele tipuri au avantaje și dezavantaje, așa că, pentru o protecție maximă, se recomandă creme combinate.

Cremele de protecție solară chimice conțin adesea substanțe nocive, cum ar fi oxibenzon, etilhexil și benzofenonă, care se descompun în radicali liberi și agenți cancerigeni, periculoși la inhalare. Nu sunt recomandate copiilor sau persoanelor cu piele sensibilă. Sunt însă mai potrivite din punct de vedere cosmetic, deoarece nu lasă urme albe sau grase, pot servi ca primer și matifiază tenul. Un blocant chimic de calitate este, de exemplu, balsamul protector Elisabeth Arden Eight Hour Cream, cu SPF 50.

Cremele minerale, adică fizice, de protecție solară sunt adecvate pentru pielea sensibilă și, în general, sunt mai prietenoase cu pielea, dar, pentru a acționa corespunzător, este necesar un strat generos. De aceea, formează o peliculă albă grasă și se întind greu pe piele. În plus se șterg ușor, de aceea trebuie reaplicate în mod regulat. La alegerea unei creme minerale de protecție solară, ne interesează un procentaj cât mai mare de oxid de zinc și, de asemenea, conținutul de non-nano particule (microparticule), care nu pot pătrunde în piele. Nano-particulele și efectul absorbției cutanate a acestora asupra organismului nu au fost suficient cercetate.

Îngrijirea matinală a tenului la munte

Înainte de a pleca pe pârtie, merită să acorzi câteva minute în plus îngrijirii tenului. Acești trei pași asigură o protecție adecvată la munte:

Pasul nr. 1: Pe pielea în prealabil curățată și tonificată, se aplică serul preferat (ideal, cu adaos de vitamina C) și o cremă hidratantă de zi. Crema de protecție solară se aplică pe post de bază de machiaj și se lasă să se usuce. Preferata mea este Eight Hour Cream, cu SPF 50, de la Elisabeth Arden.

Pasul nr. 2: Se aplică machiajul, cu un SPF de cel puțin 30. Este important ca machiajul să fie și rezistent la apă. E adevărat că nu vei înota în mare, dar, foarte probabil, vei transpira. Poți încerca Sun Foundation SPF 30, de la Shiseido.

Pasul nr. 3: Peste machiaj folosește o pudră minerală cu protecție solară. Astfel, aplici un strat de blocant fizic foarte eficient și, în același timp, uniformizezi frumos tenul la final. Încearcă, de exemplu, excelenta pudră de la Bare Minerals Matte, cu SPF 15.