Cele mai bune parfumuri de nișă

Așa cum lumea modei are haute couture, la fel și lumea parfumurilor are produsele sale de nișă, diferite de cele obișnuite prin alegerea ingredientelor, prin modul de prelucrare și prin faptul că dezvoltarea și finalizarea unui parfum de nișă poate dura chiar și un deceniu.

Topul parfumurilor de nișă, Parfumuri de nișă originale, Cele mai bune parfumuri de nișă

 

Parfumurile de nișă reprezintă un tribut adus meșteșugului tradițional al parfumeriei. Conțin ingrediente rare și scumpe, cum ar fi ambra, tămâia, trandafirul de Damasc, lemnul exotic de agar, absintul, praful de pușcă sau chiar frunzele de iasomie, culese în nopțile senine. Excepționale sunt și flacoanele, care pot fi decorate cu pietre prețioase sau, dimpotrivă, provocator minimaliste - în contrast cu conținutul. De aceea le și ador. Sunt surprinzătoare, cu personalitate și cu o doză de „spirit rebel".

Întruchiparea sex-appeal-ului

Brandul Juliette Has a Gun a apărut în anul 2006, ca o mică răzvrătire. Fondatorul ei, Roman Ricci, nepotul faimoasei Nina Ricci, a dorit un brand de „haute parfumerie“ mai deosebit. M-a vrăjit creația Lady Vengeance, o compoziție bogată, cu vârful de bergamotă, inima din trandafiri și paciuli și notele de bază în care se disting ambroxanul, moscul și vanilia. Miroase ca întruchiparea sex-appeal-ului!

Orientul decorativ

Brandul Alexandre J. este renumit pentru flacoanele decorative, care sugerează atmosfera unică a Orientului și frumusețea arhitecturii baroce. Parfumurile sale sunt emoție pură, iar The Collector: Rose Oud este, probabil, cel mai fascinant. Vârful gurmand, cu note de zmeură, lămâie, măr și caramel, trece lin în inima florală, din trandafir, paciuli, șofran și lemn alb, cu un final de mosc, de ambră și de vanilie. Pentru mine, fără egal. Și, atenție: este unisex!

Topul parfumurilor de nișă, Parfumuri de nișă originale, Cele mai bune parfumuri de nișă

 

O adiere de cafea

Unisex este și Intense Cafe, de la Montale. Un alt brand francez care adoră Orientul și utilizează ingredientele sale fine. În Intensive Cafe, acesta este cafeaua, care întâlnește trandafirul de Damasc în inima compoziției. La final, se dezvoltă și nobila vanilie. Impresia? Cu siguranță nu este o „bombonică". Este un parfum cald și inegalabil, pe care îl apreciez mai ales în anotimpul rece.

Exoticul oud

Încă un parfum de nișă unisex, de data aceasta din atelierul lui Tom Ford, care a infuzat parfumul Oud Wood cu o doză generoasă de lux. Construită în jurul lemnului de oud, poate cel mai exotic ingredient lemnos-rășinos din arta parfumeriei, această elegantă compoziție din seria Private Blend este completată de note de lemn de trandafir brazilian, de santal, de ambră, de tonka și de vetiver. Chintesența luxului.

Forța unei singure esențe

Brandul german Escentric Molecules produce parfumuri de nișă în perechi: prima oferă libertate de desfășurare unei singure esențe, iar a doua este o combinație intensă a multor esențe, dominantă în prima compoziție! Este și cazul apei de toaletă Escentric 01, unde domină esența patentată, lemnos catifelată Iso E Super, starul parfumului Molecule 01! O strategie atât de bine gândită, încât nu-mi rămâne decât s-o admir. Sigur o vei admira și tu!